Mai – luna Armindenului, Caloianului, Ispasului și Nedeilor

Despre luna mai se spune că este luna ierburilor. De obicei, în această lună, se pun pari lângă pomii tineri, se scutură gândacii de pe pomi și se dau păsărilor de curte. În zilele lui Florar, e bine să fie semănate cânepa și inul. Se spune că roua de seară și răcoarea de mai aduc fân și vin mult. Din 25 mai, încep sărbătorile tradiționale ale verii, cele în care, prin nerespectarea interdicțiilor, se dezlănțuie ploile dăunătoare, cu vânturi puternice și grindină. 

Ispasul este o datină care se ține la 40 de zile după Sfintele Paști odată cu Înălțarea Domnului, când suntem înconjurați de natura care a prins viață. În această zi, se împodobesc bisericile, casele și mormintele cu flori și crenguțe verzi. Tot din acest moment, salutul credincioșilor este Hristos S-a Înălțat! la care se răspunde Adevărat S-a Înălțat!.

După Ispas, salutul revine la cel normal, de zi cu zi. În multe zone ale țării, în preziua Ispasului, se țin Moșii de Ispas, un ritual de pomenire al morților, când se dau, pentru sufletele celor dispăruți, plăcinte și ceapă verde, pentru ca acestea să se poată ridica la cer. Românii acordă o mare importanță sărbătorii de Ispas prin respectarea unor credințe și datini cum ar fi însemnarea vitelor care se face, de cele mai multe ori, printr-o crestătură la ureche. Tot acum, din cozile vitelor se taie puțin păr și se îngroapă într-un mușuroi de furnici în credința că vitele se vor înmulți ca acestea; în unele zone din Transilvania se țin târguri de fete, care vin cu zestrea pentru a fi pețite de feciori; se duc animalele la împerecheat (montă); seara, în ajunul Ispasului, tinerii culeg flori de alun care nu înfloresc decât în această noapte, având credința că acestea au proprietăți terapeutice etc.

Armindenul este o datină numită și Armindin sau Arminder, care are loc la 1 mai al fiecărui an și constă în așezarea la porți a unor ramuri verzi de fag, gorun, stejar, salcie sau de alt arbore care sunt numite armindeni. Această sărbătoare simbolizează începutul primăverii și e de origine bisericească, venind din slavul ierminden, ziua sfântului proroc Ieremia. Armindenul reprezintă, de fapt, o creangă căreia îi sunt lăsate numai frunzele din vârf. Aceasta se ține la poarta casei până la seceriș, când se coace prima pâine din grâul cel nou la focul care se aprinde cu armindenul uscat. Tot cu ocazia acestei sărbători, tinerii obișnuiesc să pună câte un arminden la porțile fetelor pe care le iubesc, ca semn de prețuire și, în același timp, de pețire.

Nedeile, de obicei, au loc de Paști, de Rusalii sau de Ispas. Ca tradiție, nedeia este o petrecere populară câmpenească organizată cu ocazia urcării oilor la munte, dar sunt zone în care această sărbătoare se desfășoară sub forma unor târguri sau bâlciuri. La nedeie, participanții petrec, se joacă hore, se leagă prietenii cu oameni veniți din alte localități, iar pentru fete este un bun prilej pentru a fi pețite. Nedeile de Ispas au multe elemente de-ale unor străvechi rituri de inițiere a băieților și fetelor, de trecere a tinerilor într-o altă categorie de vârstă.

Caloianul sau Scaloianul se sărbătorește întotdeauna în a treia marți după Paști și este o sărbătoare strict legată de aducerea ploilor pentru culturi și pășuni. Fetele trecute de șase ani se strâng la marginea satului, se împart în grupuri după vârstă sau prietenii și modelează din lut o păpușă cu chip bărbătesc. Păpușa cea mai frumoasă este aleasă și pusă într-un sicriu din lemn, pregătit dinainte, și dusă cu alai, pentru a fi îngropată la marginea unui râu, lângă vreo fântână, uneori în locuri secrete.

Fetele bocesc păpușa, zicând:
Caloiene, Iene,
Caloiene, Iene,
Du-te-n cer și cere,
Să sloboadă ploile,
Să curgă pâraiele,
Zilele și nopțile,
Ca să crească grânele!

După trei zile, Caloianul e dezgropat și aruncat în pe râu sau pe gârlă pentru ca să tulbure norii și apele. În ziua Caloianului, bărbații lucrează până la prânz, apoi se strâng acasă după prietenii și petrec cu toată familia. În unele zone, petrecerea se desfășoară în mijlocul satului și ia parte toată lumea. Această datină, a Caloianului, este practicată oro de câte ori nu plouă primăvara sau vara, pentru a dezlega porțile cerului și a ploua. După fiecare ritual, oamenii se întorc acasă, petrec și joacă, în special hore.

Surse:

Ioan Țoca – Sărbători religioase, datini și credințe populare;
Ivan Evseev – Dicționar de magie, demologie și mitologie românească.